miercuri, 29 martie 2017

In tabara, la Sussex Brighton

Uneori in viata, parca iti aseaza Dumnezeu lucrurile, numai ca sa iti iasa bine toate socotelile. De ceva timp, am observat, ca mie imi scoate in cale, intamplator la prima vedere, informatii sau lucruri de care nu peste mult timp voi avea nevoie. Asa a fost si cu campania "Tu in ce tabara educationala ai vrea sa mergi?"lansata pe Blogal Initiave, a carei tema m-a atras ca un magnet. Motivul? Sunt parinte al unui copil care desi e doar la gimnaziu, deja a inceput sa vorbeasca despre studiile lui in Anglia. De cate ori pomeneste despre facultatea, pe care ar vrea sa o urmeze in strainatate, simt un frison pe sira spinarii. Da, recunosc ca sunt mari sanse sa primeasca o bursa la o universitate de prestigiu,  pentru ca acum este olimpic la informatica si este pasionat de matematica. Cred ca o sa spuneti, ca ar trebui sa fiu mandra de fiul meu, aspirant la studii internationale dar ca mama e greu, cand te gandesti ca iti vei vedea fiul rar, doar in vacante sau ca nu ii poti fi aproape cand are nevoie de tine. Dar cu toate ne obisnuim in viata, si cu bune si cu rele, important este sa ne atingem visele. Daca doar o scoala in afara tarii ii va oferi o cariera implinita si un viitor stralucit, atunci eu voi fi de acord cu optiunea lui.  Adaptarea in alta tara, departe de familie si de prieteni este dificila in general si pentru un adult daramite pentru un copil de 18 ani. Intalnirea cu oameni si locuri noi, cu o limba aproape necunoscuta poate fi traumatizanta pentru un adolescent, care pana in momentul despartirii de familie, nu a stiut de grija zilei de maine.  Ma gandesc ca, neputandu-se adapta cu obiceiurile tarii, cu mentalitatile si oamenii noi, unii dintre tineri ajung sa renunte la visul de a studia in strainatate, la scurt timp dupa ce ajung pe meleaguri indepartate. Iar asta nu inseamna decat multi bani irositi si timp pierdut din viata copilului nostru, pentru ca orientarea sa profesionala nu a fost bine facuta. Pentru a nu ajunge in aceasta situatie, avem solutii. Acum putem testa viata de student in alta tara, prin intermediul taberelor educationale.

Ce sunt EduTaberele?

 Ele sunt o varianta excelenta pentru tinerii care vor sa isi continue studiile in strainatate. Acestia pot opta pentru una din ele, cu cativa ani inainte de alegerea facultatii. Organizate in campusurile liceelor si universitatilor de elita din strainatate, ele au drept scop obisnuirea elevilor cu sistemul de invatamant, cu atmosfera internationala de studiu sau cu viata de acolo, complet diferita de a noastra.Exista mai multe tipuri de tabere: recreative, unde se pune accent pe invatarea unei limbi straine + activitati recreative generale, tabere mixte: includ ore de limba straina + activitati specializate tinute de antrenori profesionisti. In oferta mai sunt tabere academice si tabere tematice care contin cursuri de imbunatatire a unor abilitati si competente proprii.

Optiunea noastra

Impreuna cu fiul meu, am studiat variantele de pe site-ul edutabere.ro si am ales Tabara la University of Sussex Brighton cu program academic dar si recreativ. In primul rand,  ne-a cucerit decorul splendid in care se afla aceasta locatie. Universitatea este amplasata in mijlocul parcului national South Downs si imbina arhitectura moderna cu frumusetea pajistilor verzi, semanand cu o mica asezare rurala. Apoi am fost interesati de cursurile care se fac in cadrul acestei tabere. Pentru ca, intr-o tara straina, este obligatoriu sa ii cunosti limba foarte bine, ca sa te poti descurca iar noi nu stapanim prea bine engleza, am fost atrasa de  scopul programului din aceasta tabara, si anume imbunatatirea competentelor lingvistice, perfectionarea abilitatilor de comunicare intr-un mediu multicultural dar si familiarizarea cu atmosfera dintr-o universitate britanica.
 
 


 Si ca sa imbinam utilul cu placutul, am vazut ca pe langa aprofundarea limbii engleze, tinerii cursanti se vor distra. Vor merge in excursii in Brighton, sud-estul Angliei si Londra unde vor putea vizita Palatul Buckingham, Madame Tussauds, Muzeul de Istorie Naturala, Westminster Abbey si multe altele. In concluzie, ni s-a parut o tabara pe gustul nostru.In acelasi timp aprofundam limba engleza, socializam si vizitam obiective turistice emblematice pentru Marea Britanie.

Asadar dragi parinti, daca va surade ideea studiilor odraslei pe meleaguri straine si doriti sa treaca mai usor peste adaptarea la noua viata, nu uitati, ca exista taberele educationale, care vor face trecerea peste despartirea de voi, mai usor de suportat. In plus, vor deveni mai increzatori ca isi pot lua viata, singuri in maini si astfel visul lor printre straini se va putea implini mai usor.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu