Pe patine ma simt din nou tanara


Dintotdeauna am fost o fire sportiva. Cand eram mica, am fost atrasa de gimnastica, ca tot era la moda Nadia Comaneci, de inot, baschet, atletism dar si de tenis, asa ca, parintii m-au inscris pe rand la aceste cursuri. Nu am facut niciodata performanta insa ma bucuram atunci cand reuseam, sa castig vreun concurs sau echipa mea devenea campioana. Anii au trecut iar usor, usor, din cauzei lipsei timpului dar si din comoditate am renuntat la activitatile sportive. Au mai ramas doar iesirile la munte din concedii, cand luam in piept panta masivului muntos, hotarata sa fac cat mai multe trasee. De la an la an, reuseam tot mai greu sa inving muntele iar conditia mea fizica era la pamant. Mi-am dat seama ca, lipsa miscarii din timpul anului si sedentarismul de la birou isi spuneau cuvantul.
De cand baiatul meu a crescut, lucrurile s-au schimbat iar eu am devenit alt om. Ma simt ca la 20 de ani, vioaie, cu chef de viata, mai ales pentru activitati sportive. Si asta numai datorita fiului meu. Prima oara a insistat sa ne plimbam impreuna cu rolele, apoi cu bicicletele iar eu m-am conformat, de dragul lui. Avem in casa, doua perechi de role, doua de patine si doua biciclete iar in iarna intentionez sa achizitionez inca o pereche de schiuri.



Aproape toate activitatile sportive le facem acum impreuna. Inotam impreuna in piscina, alergam impreuna la malul marii sau ne dam cu saniuta din varful derdelusului. Iarna asta, am fost impreuna la patinoar, asa ca, nu am avut incotro si am pus pentru prima oara patinele in picioare. Dupa cateva cazaturi, m-am simtit perfect pe gheata si am revenit la patinoar intreaga vacanta de iarna.


Pe langa starea de bine si bucuria de a ma distra langa fiul meu, am realizat ca, in ciuda trecerii anilor, ma simt foarte bine cand fac miscare, ca sa nu mai zic, ca dupa sedintele de patinaj, m-am simtit mult mai usoara. Si pentru ca, m-am obisnuit deja sa fac sport iar baiatul meu, e fericit daca ii sunt partener de joaca, de cand a dat caldura, sportul nostru preferat a devenit plimbarea pe role. Asa ca, in fiecare seara, dam reprezentatii pe faleza, in Mamaia. Cred ca, unii trecatori ma privesc chioras. E cam unicat sa vezi o persoana trecuta de prima tinerete pe role, insa pe mine acest lucru nu ma intereseaza. Important e ca eu, sa ma mentin in forma si sa fiu sanatoasa, pentru ca, oricine stie, ca miscarea in aer liber prelungeste viata. Daca unii au ales sa faca sport in casa, pe o banda de alergat, altii  se mentin in forma, vorbind ore in sir la telefon sau facand jogging in parcuri, eu am ales patinele iarna si rolele vara, bineinteles alaturi de fiul meu.

Imi propun, ca pe viitor, sa nu renunt la acest sport, pentru ca, nu-i asa, "Mens sana in corpore sano"!


Comentarii

Postări populare